Compania Grădinariu Import Export, una dintre firmele cu tradiție în România în domeniul mașinilor pentru construcții, dar și al autospecialelor destinate activităților de întreținere municipale, oferă o gamă largă de utilaje și echipamente de la cei mai mari producători mondiali. De asemenea, produce echipamente performante în spațiile proprii de service, reușind astfel să ofere fiecărui client utilajul realizat după specificațiile și necesitățile acestuia. Experiența de peste 22 în domeniul activităților municipale nu se oprește însă aici, specialiștii firmei oferind, de asemenea, echipamente specializate în prelucrarea deșeurilor verzi, precum tocătoarele de crengi marca Ducker.

Mult aşteptata primăvară a venit, în sfârşit, iar grădinile şi parcurile au reintrat în centrul atenţiei. Sunt atâtea de făcut! Se toaletează copacii, se plantează flori, gazonul trebuie refăcut… Una dintre cele mai dificile misiuni este însă întreţinerea copacilor de pe marginea drumurilor, care ne încântă ochii, dar care pot deveni un pericol, dacă nu sunt îngrijiţi la timp. Drept urmare, pentru companiile care se ocupă de întreţinerea lor este esenţial să aibă în dotare utilaje şi echipamente fiabile, care să le asigure un grad mare de productivitate la costuri reduse.

Ducker HM 130

Un astfel de echipament este tocătorul de crengi Ducker HM 130, comercializat de compania Gradinariu. Acesta are o greutate de 650 de kilograme şi este dotat cu un motor de 24 de CP, pe benzină, în doi timpi, fiind capabil să asigure o productivitate orară cuprinsă între 3 şi 6 metri cubi. Ducker HM 130 are dimensiunile 3.330 x 1.420 x 2.410 milimetri (L x l x h) şi este prevăzut cu un coş de alimentare cu dimensiunile de 888 x 864 milimetri, corespunzătoare productivităţii şi materialului de tocat: tulpini, crengi şi alte resturi vegetale. Dispune de două cuţite, rotaţia discului port-cuţite fiind de 1.000 de turaţii pe minut. Pentru a evita suprasolicitarea echipamentului, acesta este dotat cu un sistem electronic de măsurare a turaţiei, sistem care poate împiedica avarii importante. Ducker HM 130 poate prelucra materiale cu un diametru maxim de 130 de milimetri, iar distanţa de evacuare este cuprinsă între 0 şi 6 metri, fiind dotat şi cu un indicator de funcţionare zilnic şi total. Echipamentul poate fi montat pe o remorcă cu o singură axă, viteza maximă de deplasare fiind de 80 km/h, şi vine cu un certificat de conformitate CE şi o garanţie de minim doi ani.

Ducker HM 160

Pentru o productivitate mai mare, cuprinsă între 5 şi 10 metri cubi pe oră, există tocătorul Ducker HM 160. Acesta are o greutate de 850 de kg şi este echipat cu un motor diesel de 35 de CP, care îi permite să prelucreze material cu un diametru de până la 160 de milimetri. Ducker HM 160 are dimensiunile 3.520 x 1.420 x 2.450 milimetri (L x l x h), cele ale pâlniei de alimentare fiind de 888 x 864 milimetri. Echipamentul dispune de două cuţite cu o lungime de 230 de milimetri, care ajung la o turaţie de 1.000 de rotaţii pe minut, materialul fiind evacuat la o distanţă maximă de 7 metri. Şi acest utilaj este echipat cu un sistem de protecţie împotriva suprasarcinii şi indicator al orelor de funcţionare. Ducker HM 160 vine cu o garanţie de minim doi ani şi un certificat de conformitate CE.

Ducker HM 250

Gradinariu Import Export SRL are o soluţie şi pentru companiile care au nevoie de o productivitate foarte mare. Un Ducker HM 250, care poate prelucra fără probleme între 10 şi 12 metri cubi pe oră. Acesta este echipat cu un motor diesel de 62,7 de CP şi are o greutate de aproximativ 2.200 de kg. Ducker HM 250 poate toca material cu un diametru de până la 250 de milimetri, fiind echipat cu trei cuţite puternice. Materialul prelucrat poate fi evacuat la o distanţă maximă de 15 metri. Dimensiunile coşului de alimentare sunt de 800 x 1.100 milimetri, iar ale echipamentului sunt 3.700 x 1.600 x 3.400 milimetri (L x l x h). Şi acest tocător are un sistem de protecţie împotriva suprasolicitării şi un indicator de funcţionare zilnică şi generală. Ducker HM 250 poate fi montat pe o remorcă sau un şasiu cu două axe, viteza maximă de deplasare fiind de 80 km/h. Desigur, beneficiază de garanţie minim doi ani şi certificat de conformitate CE. În plus, toate tocătoarele pot fi montate pe Unimog-uri sau tractoare, pe placa GR sau tiranţi Kat II-III, fiind antrenate de la priza de putere sau de motorul propriu.

Navigare articole


«

»