Schwarzmüller România deține unul dintre cele mai moderne centre de vânzare și service pentru suprastructuri din România. Situat  în apropierea autostrăzii A1, la 13 km de București, acesta permite realizarea de reparații la orice tip de remorci, semiremorci, suprastructuri de transport, centrul de vânzări și after-sales fiind aprovizionat în permanență cu vehicule noi si second-hand.

Cu o suprafață totală construită de ca. 2.000 mp și o curte de circa 50.000 mp, acesta are în dotare opt travee, incluzând un centru ITP. Aici se pot executa lucrări de reparații și întreținere pentru orice tip de vehicul, remorcă, semiremorcă sau suprastructură, indiferent de marcă. De altfel, toate centrele producătorului austriac din Europa sunt dotate cu echipamente de ultimă generație, tehnicieni permanent pregătiți și stocuri de piese importante, pentru a putea oferi fiecărui client posibilitatea de a utiliza în condiții optime, și cât mai rapid,  mașinile sale.

Suprastructurile de bușteni

În cadrul expoziției FOREST ROMANIA, ce va avea loc în perioada 28  – 30 septembrie 2017 la Zizin,  constructorul austriac va prezenta două dintre cele mai bune produse ale sale, destinate transportului de bușteni, respectiv remorcă platformă cu racoanțe și semiremorca platformă, ambele cu 3 axe.

Remorca platformă cu 3 axe

Are o masă proprie de cca. 5.050 kg, o sarcină totală admisă (tehnic) de 27.000 kg, o sarcină totală legal admisă de 24.000 kg și sarcină utilă de aprox. 18.950 kg. Lungimea platformei este de cca. 7.000 mm, lățimea totală de 2.550 mm, iar înălțimea de încărcare neîncărcat de cca. 1.380 mm.

Este echipată cu șasiu din lonjeroane de oțel sudate Naxtra cu cadru exterior ranforsat de 5 mm grosime, peridoc cu rulment cu mentenanță redusă  și 11 perechi ocheți de prindere îngropați de 4 t.  Trenul de rulare este dotat cu axe SAF, varianta off-road, cu mentenanță redusă, cu o sarcină pe axă de 9 t. Acesta are o suspensie cu arcuri parabolice întărite cu 3 foi de arc, având o sarcină admisă de 11 tone /axă și frâne cu tamburi S  420/180 mm, cu reglaj automat. Opțional, remorcile pot fi comandate și cu suspensie pneumatică, respectiv echipate cu frâne cu disc. Proţapul de remorcare standard este de tip A, cu ochet cuplare de 40 mm, dar remorca poate comandată și cu ochet de 50 mm, sau cu proțap extensibil.

Sistemul de frânare este fabricat conform reglementărilor UE 71/320 resp. ECE R13, fiind format din dublu circuit de frână, EBS – sistem electronic de frânare, Wabco 4S3M = axele 1+3 cu senzor și frână de parcare pe axele 2 + 3.  Podeaua este fabricată din tablă striată de 5/7 mm, pentru a asigura rezistență la exploatarea grea. Pe stânga și pe dreapta câte 4 buzunare de racoanțe, inclusiv traversă de ranforsare sub podea.

Remorca platformă cu 3 axe mai este echipată cu 4 perechi racoanțe din 2 bucăți ExTe 144-S cu prindere cu șuruburi, înălțime de încărcare max. 2.800 mm, sarcină admisibilă pe pereche de racoanțe max. 7 t (înclinare minimă a racoanțelor spre interior). Distribuirea acestora se face conform cerințelor clienților.

Semiremorcă cu 3 axe și platformă cu racoanțe

Deoarece are un șasiu ușor, special proiectat pentru sarcini mari și realizat din oțel NAXTRA special de înaltă rezistență, această semiremorcă oferă o sarcina utilă mai mare cu 500 kg comparativ cu semiremorcile similare existente pe piață.

Deși mai ușoară, platforma are o rezistență de excepție, datorită materialelor de înaltă rezistență utilizate. Astfel, peretele frontal cu o înălțime de 2.500 mm este realizat din oțel special. Podeaua este realizată integral din tablă de oțel, 5/7 mm, sudată. Racoanțele sunt produse de către renumitul constructor suedez ExTe cu rezistență la încărcare de 7 t/ pereche.

Deoarece deplasarea pe drumuri de pădure, mai ales cu platforma încărcată reprezintă o adevărată provocare, producătorul austriac Schwarzmuller a fost extrem de atent atunci când a realizat acest semitrailer. Astfel, acesta este prevăzut din construcție cu suspensii pneumatice special proiectate pentru deplasările off-road. Punțile sunt realizate de către cei mai cunoscuți producători în domeniu, precum SAF, BPW sau JOST.

Opțional, platforma poate fi livrată cu chingi automate heavy-duty Autonordic de 10 metri, posibilitate de ridicare/manevrare cu macara, protecție antiâmpănare spate din oțel și lămpile din spate sunt încastrate, pentru a fi ferite de distrugere accidentală. Opțional se montează Wabco SmartBoard pentru citirea informațiilor de utilizare (kilometraj, sarcină totală pe axă, diagnosticarea frânelor etc.) și alte echipamente și accesorii necesare în funcție de activitatea clientului.

 

Navigare articole


«

»