După ce acum doi ani s-a bucurat de o prezenţă impresionantă și de feedback-uri pozitive la FOREST Romania, singurul târg forestier din ţara noastră cu demonstraţii practice în pădure, IRUM, unul dintre cei mai apreciati producători de tractoare și utilaje forestiere, a revenit la ediţia din 2017 acestui eveniment (28 – 30 septembrie, Zizin, judeţul Braşov) cu noi produse din portofoliul propriu, cu care a atras atenţia vizitatorilor și a posibililor parteneri de afaceri.

În spatele succesului companiei se afla 60 de ani de experienţă în domeniul construcţiei de tractoare și utilaje (inclusiv piese de schimb), IRUM  fiind un furnizor de top atât pe piaţa românească, cât și pe cea externă. Toate tehnologiile și echipamentele sunt dezvoltate cu ajutorul Departamentul de Cercetare și Dezvoltare, format din 40 de ingineri, care în fiecare zi încearcă să aducă produsele IRUM la un nivel tehnologic care să satisfacă cerinţele pieţii din Europa.

TAF 2012 G, tractorul forestier ultraperformant

Beneficiind de o tehnologie modernă în conformitate cu standardele Europene, TAF 2012 G de la IRUM este cel mai nou utilaj conceput în Centrul de Cercetare și Dezvoltare al companiei, caracterizându-se prin performanțe, eficiență și confort la nivel occidental. Motorul performant marca PERKINS, sistemul de servo-direcție modern sau cutia de viteze PowerShift sunt doar câteva dintre componentele de înaltă calitate integrate de către IRUM în noul utilaj TAF 2012 G.

Performanțele sporite în exploatare ale acestui utilaj sunt date de cleștele împreună cu suportul și brațul acestuia, înlocuind scutul mobil al modelului anterior. Acesta permite transportarea buștenilor la o înălțime mai mare de sol, micșorând astfel suprafața de contact a acestora cu solul, fapt care duce la creșterea eficienței utilajului, scăderea consumului și mărirea duratei de viață. Manevrabilitatea noului TAF 2012 G este, de asemenea, mult îmbunătățită prin posibilitatea efectuării unor viraje mai strânse prin funcția de rotire/pivotare a cleștelui în jurul propriei axe.

Fiind poate cel mai important component al utilajului, motorul unui TAF trebuie să se adapteze unor condiţii de lucru extreme, dar să fie și fiabil, ușor de întreținut şi economic în același timp. Exact din aceste motive, reprezentanții IRUM  au optat pentru experiența şi priceperea companiei PERKINS, liderul mondial în domeniul motoarelor diesel pentru aplicații agricole şi industriale. Modelul 1204E-44TA folosit în TAF 2012 G corespunde tuturor directivelor europene în vigoare privind normele de poluare, dezvoltând 110 CP şi este proiectat în conformitate cu noile standarde EU StageIIIB (EPA Tier 4 Interim, MLIT Step 4). Motorul este cuplat la o cutie de viteze sincronizată PowerShift cu 4 trepte. De asemenea, utilajul dispune de punți cu frâne multi-disc în baie de ulei și diferențial blocabil, troliu hidraulic de 2×8 tone, precum și de un cleşte controlat prin joystick.

Confortul şi dotările de excepţie sunt, de asemenea, puncte forte ale utilajului. De la scaunul conducătorului reglabil, cu pernă de aer şi încalzire în şezut şi spătar, până la camera video pentru monitorizarea încărcăturii și coloana de direcție cu afișaj digital, TAF 2012 G uşurează atât efectuarea lucrărilor, cât şi confortul utilizatorului pe durata acestora, iar izolarea termică şi fonică foarte bună asigură un post de lucru bine protejat în orice anotimp. Cabina utilajului, pe lângă robustețea sporită și cerificarea ROPS, FOPS şi OPS, este rabatabilă 45 de grade spre dreapta, pentru a ușura lucrările în locurile mai greu accesibile, iar amplasarea comenzilor a fost regândită pentru un plus de ergonomie și confort în utilizare.
Noul TAF 2012 de la IRUM este un tractor forestier românesc cu performanțe occidentale, remarcându-se prin tehnologie de ultimă oră, eficiență și confort.

Forwarder-ul forestier TAF-4F

O altă noutate ce a captat cu siguranță atenția vizitatorilor de la FOREST Romania 2017 este TAF-4F, un utilaj compact și agil, ce dispune de o capacitate de încărcare de 10 tone. Având o masă propie de doar 13,5 tone, acesta oferă un raport optim între greutate și sarcină utilă, fiind în același timp un utilaj econom atât în exploatări, cât și în lucrările de mentenanță a utilajului. Este dotat cu un braț hidraulic marca Messera, cu o capacitate de ridicare de 9,1 tone pentru încărcarea masei lemnoase.  Exploatarea se desfășoară cu un impact minim asupra mediului, fiind ideal pentru exploatarea pădurilor dese sau a celor aflate pe terenuri moi. Deși este un utilaj compact, TAF-4F este dotat cu un motor AGCO Power de 4,9 litri ce dezvoltă 170 CP și un moment maxim de 750Nm la 1.500 rpm, oferind suficientă putere pentru o productivitate mare, într-un timp relativ scurt. TAF-4F îndeplinește standardele europene, respectiv norma de poluare TIER IV Final (4).

De asemenea, în cadrul standului IRUM din cadrul FOREST ROMANIA, A FOST prezentat un nou troliu TCM de 2x14t.

 

Navigare articole


«

»