În condițiile în care România, o țară cu o suprafață mare împădurită și cu o tradiție îndelungată în exploatarea lemnului are un sector forestier suferind, fie din cauza legislației, fie a intereselor particulare a unor oameni cu puternice influențe politice, realizarea unei expoziții precum cea de la Zizin, judetul Brașov, din perioada 28 – 30 septembrie 2017 reprezintă o speranță spre mai bine.
Compania care organizează Forest Romania este lider mondial în domeniul târgurilor forestiere și agricole. DLG din Germania, împreună cu subsidiara sa din România, DLG Intermarketing au experiența și expertiza necesare creării unui târg forestier profesional în mediul potrivit, reușind să aducă la un loc cei mai importanți jucători din acest sector economic.
Târgul este format dintr-o zonă de pășune și un circuit amplasat în pădure. În zona de pășune vor fi amplasate companii care nu au nevoie să efectueze demonstrații în pădure, în timp ce pe circuitul din pădure se vor afla companii care vor expune utilaje pentru exploatări forestiere care vor efectua demonstratii de doborâre și manipulare de arbori. Harvestere, funiculare, tractoare articulate forestiere și forwardere vor efectua demonstrații în diverse locații pe circuitul din pădure.
În apropierea spațiilor expoziționale se vor monta instalații cu cabluri, pentru a demonstra practic cum se pot transporta bușteni sau chiar utilaje rapid și fără a afecta mediul de la punctul de lucru la cel de depozitare. De asemenea, în continuarea spațiului expozițional va fi amenajată Harvesting ARENA, un traseu de pădure unde vor lucra utilaje forestiere ale celor mai mari producători mondiali în condiții reale.
Evenimentul acoperă toată gama de produse şi servicii de la managementul şi expoloatarea pădurilor la transportul către industria de prelucrare a lemnului, atragand intr-un singur loc cele mai importante branduri romaneşti şi internaţionale din domeniul forestier.
Vizitatorii vor avea ocazia să afle ultimele noutăţi în domeniul tehnologiei forestiere prezentate de cele peste 60 de firme participante anul acesta, să participe la demonstraţiile zilnice cu utilaje forestiere precum şi la o serie de forumuri pe teme de interes în domeniul forestier.
Demonstrații pe pajiște
În cadrul demonstraţiilor pe pajişte vizitatorii vor putea urmari zilnic, între orele 09.00 – 17.00, demonstraţii cu instalaţii cu cabluri, DLG – PERFECT PLANT si demonstraţii efectuate la standul firmelor Expozante.
Accent pe plantare prin Perfect Plant
Crearea unui fond forestier este legată și de acțiunea de plantare. O plantaţie de calitate necesită investiţii ridicate de materiale şi de personal, pentru proprietarii de păduri sau pentru întreprinzătorii din sector fiind foarte importantă pregătirea dinaintea plantării. În acest sens, în cadrul Forest România 2017 va avea loc DLG Special «PERFECT PLANT», o platformă atractivă pentru transmiterea de tehnologie şi know-how către publicul de specialitate.
Vizitatorii vor putea afla direct de la profesioniști cum se selectează materialul săditor din sursă identificată, în concordanţă cu scopul dorit, cum se face controlul de calitate la livrare, tratamentul adecvat pentru plante înainte de plantare, dar și metode de plantare inovatoare, manuale, semimecanice şi mecanice. Sistemul şi mijloacele de lucru vor fi prezentate sub aspect economic şi ergonomic. Mai mult, specialiștii vor arăta cum se pregătește terenul şi fertilizarea acestuia, în special în domeniul culturilor speciale, cum sunt plantaţiile de pomi de Crăciun, dar și măsurile de protecţie efective până la fixarea plantaţiei.
DLG Special PERFECT PLANT are loc în cadrul Demonstrațiilor pe pajiște, zilnic între orele 9:00-9:30 și 14:30-15:00.
DLG Special – Prezentarea live a unor metode de lucru
- Aprecierea calităţii materialului săditor şi tratament specializat (tăiere, butaşi înrădăcinaţi, etc.);
Plante containerizate ca alternativă: risc mai mic, durată de plantare mai lungă, rezultate mai bune la fixarea plantelor, dar costuri mai mari. Când este profitabilă această investiţie? - Tehnici manuale tradiţionale şi noi pentru diferite soiuri de arbori şi plante de diferite mărimi: cultivare containerizată – manual şi mecanic.
- Pregătirea şi prelucrarea solului cu mijloace mecanice, adecvate speciei cultivate, în concordanţă cu stadiul actual al eficienţei resurselor.
- Maşini şi echipamente noi pentru înfiinţarea de plantaţii;
- Programe electronice inovatoare pentru calculaţie şi operaţiuni de lucru;
- Metode de lucru şi măsuri de protecţie a culturilor;
Protecţie faţă de specii concurente şi daune produse de animalele sălbatice.
Demonstrații pe pajiște – HARVESTING ARENA
Harvesting Arena este zona de demonstrații în pădure, unde zilnic firmele expozante vor veni cu utilaje performante și vor oferi soluții eficiente de lucru. Demonstraţiile în pădure se vor desfăşura după un traseu şi un program prestabilit, într-o zonă cu acces facil, potrivită pentru prezentarea utilajelor specifice mecanizării lucrărilor în silvicultură.
Zona de demonstraţii în pădure este situată la 3.3 Km de zona de expunere, iar accesul este asigurat de organizator cu autobuze de transfer (timp de deplasare 10 min).
Locaţia dispune şi de o zonă de test drive, zonă în care expozanţii oferă posibilitatea potenţialilor clienţi să testeze harvesterele, forwarderele şi tractoarele forestiere, în prezenţa reprezentanţilor companiilor expozante, care oferă suport tehnic de specialitate.
Acces la Forest România 2017?
Accesul în expoziție se face pe bază de bilet de intrare sau de invitație din partea firmelor expozante sau partenere. Studentii intra gratuit, pe baza legitimatiei de student.
Prețul unui bilet de intrare este de 40 de lei. Pana la data de 22 septembrie poți beneficia de o reducere de 50% din prețul integral al biletului de intrare dacă intri pe site-ul evenimentului, secțiunea Vizitatori/Inregistreaza te și completezi toate câmpurile existente. Vei primi pe adresa de e-mail comunicată de tine, un cod cu care trebuie să te prezinți la Casa de bilete de la intrarea in expozitie, pentru a achiziționa biletul de intrare cu 50% reducere (20 lei).
Se anunță o perioadă plină, deoarece evenimentele și seminariile vor avea loc în fiecare zi între orele 10 și 17, non-stop. Bineînțeles, organizarea reprezintă succesul, așa că vizitatorii au un spațiu de parcare de mari dimensiuni, chiar în apropierea intrării în expoziție. De asemenea, va exista și un restaurant și o stație de autobuz.
Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul oficial al expoziției: www.forestromania.com.