Centrul regional de Service si Vanzari Elmas – John Deere Forestry
Infiintata in anul 1990 la Brasov, compania ELMAS este in prezent un jucator important pe piata instalatiilor de ridicat, cu o retea de puncte lucru la nivel national si regional in tarile vecine Moldova, Bulgaria si Ungaria. Dezvoltarea sa tehnologica puternica – compania oferind produse si servicii competitive, realizate in concordanta cu normele si certificarile in vigoare la nivel european – a permis realizarea unui parteneriat solid cu unul din cei mai mari producatori mondiali de utilaje forestiere, John Deere Forestry Oy.
Bazele colaborarii cu producatorul John Deere Forestry Oy au fost puse in luna martie 2010, compania ELMAS devenind dealer exclusiv pentru utilaje forestiere John Deere in Romania. Dupa semnarea parteneriatului au fost infiintate si primele echipe de vanzari si service John Deere, care vor constitui la scurt timp un compartiment distinct in cadrul business-ului Elmas.
Investitiile facute in cadrul acestei cooperari de catre compania ELMAS sunt impresionante, compania din Brasov construind Centrul regional de Service si Vanzari Elmas – John Deere Forestry, deschis in luna mai, anul trecut, proiect ce a necesitat o investitie de 2 milioane EUR din partea companiei din Romania.
Centrul regional se intinde pe o suprafata de 22.000 mp, pe care se afla o hala de reparatii si o spalatorie de utilaje (400 mp), un showroom modern si birouri administrative (250 mp), o magazie de piese de schimb (150 mp), un centru de training pentru operatorii de utilaje forestiere (235 mp) si o pista de incercari utilaje (13.000 mp).
Hala de reparatii utilaje forestiere este echipata cu spatii pentru spalatorie, schimb de ulei, mecanica si hidraulica, oferind astfel clientilor accesul la un pachet diversificat de servicii.
De asemenea, spatiul destinat pregatirii operatorilor, creat in incinta centrului regional, permite sustinerea de cursuri penactivitatile tru operarea utilajelor forestiere (harvestere, forwardere), fiind dotat cu sala de cursuri, un simulator care creeaza un mediu identic cu spatiul de operare din cabina utilajului forestier si spatii de cazare pentru cursanti pe toata durata desfasurarii training- ului.
Domnul Marius Paraipan, Brand Manager ELMAS, estimeaza o crestere a cifrei de afaceri a companiei şi in domeniul utilajelor forestiere. Centrul Elmas – John Deere Forestry reprezinta un argument solid in acest sens: „Interesul pentru penactivitatile de instruire operatori creste pe masura ce clientii nostri realizeaza importanta trainingului de operatori FMO in cresterea productivitatii muncii in exploatarile forestiere”. Eficienta reprezinta cuvantul cheie, iar sistemele electronice de comanda de la distanta dezvoltate de catre producatorul american asigura o exploatare rationala si cu maxim de eficienta a fiecarui utilaj John Deere:
Utilaje & Constructii: Puteti detalia cum functioneaza practic simulatorul John Deere pentru pregatirea operatorilor, dar si pista de testare a utilajelor?
Marius Paraipan: Atat simulatorul John Deere cat si pista de incercare reprezinta parte integranta a pregatirii fiecarui operator de utilaje forwarder si harvester John Deere. Training- ul de initiere al operatorilor dureaza de la caz la caz de la o saptamana pana la doua saptamani, acesta fiind compus din operarea alternativa pe simulator cu cea reala pe teren, cu utilajul Forwarder 1110D, pe pista de incercare. Simulatorul este folosit pentru initierea operatorilor in mod practic, ei avand posibilitatea sa exerseze in mod real functiile macaralei forwarderului John Deere, existand peste 100 de exercitii diferite in programul Timberskills al simulatorului, pe care viitorul operator le va parcurge, coroborat cu suportul oferit de Trainerul nostru specializat din Finlanda. Astfel, putem oferi clientilor nostri un pachet de servicii profesionale de instruire privind tehnica de lucru. Acest serviciu este intotdeauna gratuit la achizitia unui echipament marca John Deere Forestry si contra cost pentru orice alt client care doreste sa se initieze sau sa isi imbunatateasca nivelul de operare intr- un mod proactiv, productiv si sigur.
Utilaje & Constructii: Ce functii indeplineste aplicatia de management Forest Sight?
Marius Paraipan: John Deere Technologies reprezinta piatra de temelie in controlul de la distanta, eficientizarea si optimizare tuturor echipamentelor marca John Deere. Sistemul inglobeaza componentele Farm- Sight, ForestSight, WorkSight, sau PowerSight, acoperind astfel intreaga gama de utilaje John Deere, cu implicarea minimala a operatorului, toate datele utilizate de aceste sisteme fiind obtinute in mod automat din sistemul intern al echipamentelor. Sistemul John Deere Forest- Sight la randul sau inglobeaza cele trei mari categorii de optimizari: optimizarea functionarii echipamentelor, a santierului de lucru si a timpului de lucru. Acesta are inserat si programul JDlink, dar si alte unelte de diagnostic automatizat, precum Machine Health Prognisis si Remote Diagnostics and Programming, fiind posibila identificarea si repararea masinii prin control de la distanta, datorita sistemului Team Viewer Remote Control.
Utilaje & Constructii: Aveti in vedere sa aduceti in acest an pe piata din Romania noi tipuri de utilaje?
Marius Paraipan: John Deere Forestry impreuna cu partenerul sau Elmas vor lansa anul acesta pe piata din Romania noua serie G, aceasta facand parte din categoria echipamentelor CTL Forwarder si Harvester. Acestea au inglobate noi tehnologii, menite sa creasca productivitatea, anduranta si sa scada costurile de operare si nivelurile de emisii in atmosfera, fara a aduce modificari in proiectele constructive care au fost gandite corect inca de la inceputul activitatii John Deere Forestry pe plan mondial.